Ziua internațională a stângacilor a apărut ca idee a conștientizării dificultăților pe care le întâmpină persoanele care sunt obișnuite să folosească stânga ca mână principală, fie pentru scris, fie pentru alte acțiuni.
În Marea Britanie Ziua stângacilor a fost sărbătorită prima oară în anul 1992. Ea a venit ca inițiativă a Clubului Stângacilor (Left-Handers Club), fondat în 1990. Clubul Stângacilor din Marea Britanie a lucrat de la fondare la crearea unei legături între stângacii din Marea Britanie și cei din întreaga lume și, totodată, a avut ca scop conștientizarea nevoilor, dorințelor și cerințelot persoanelor
Ideile Clubului Stângacilor din Marea Britanie s-au concretizat în această Zi a stângacilor, care în Regatul Unit a fost sărbătorită prima oară în anul 1992.
Ziua internațională a stângacilor. Când e ziua internațională a stângacilor
Ziua internațională a stângacilor se sărbătorește în fiecare țară pe 13 august. 8 dintre președinții americani au fost stângaci.
În vreme ce dreptacii folosesc partea stângă a creierului, stângacii folosesc partea dreaptă a creierului.
Statisticile arată că circa 10% din populația lumii este stângace. Nu a fost stabilit încă științific dacă persoanele sunt stângace genetic sau dacă ține de factori externi.
Printre dificultățile pe care le întâmpină stângacii sunt utilizarea foarfecei, problemele financiare (studiile arată că, în medie, stângacii sunt plătiți cu 10-12% mai puțin decât dreptacii) sau problemele de sănătate (stângacii sunt predispuși la schizofrenie, pot avea probleme cu alcoolul sau cu legea).
Ziua internațională a stângacilor. Personalități care sunt sau au fost stângaci
Opt dintre președinții Statelor Unite au fost sau sunt stângaci. Este vorba despre James A. Garfield, Herbert Hoover, Harry S. Truman, Gerald Ford, Ronald Reagan, George H.W. Bush, Bill Clinton și Barack Obama.
Michelangelo, care a pictat splendida Capelă Sixtină și Leonardo DaVinci, care a pictat Mona Lisa au fost și ei stângaci.
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
Printre personalitățile stângace se mai numără Pablo Picasso, Isaac Newton, Albert Einstein, Charlie Chaplin, Ashley Tisdale, Marilyn Monroe, Jimi Hendrix, Robert DeNiro, Martina Navratilova, Wolfgang Amadeus Mozart, Morgan Freeman, Tom Cruise, Amitabh Bachchan, Adam Brody, Steve Forbes, Lady Gaga, Bill Gates, Oprah Winfrey, Phil Collins, Paul
Citeste si:// Ziua internațională a pisicii// 5 curiozități despre pisici
Ziua internațională a stângacilor. Ce se spune despre cei care scriu cu stânga
Se spune că absolvenții de facultate care sunt stângaci au șanse mult mai mari decât dreptacii să ajungă bogați.
Potrivit unor studii, acestea ar fi cu 26% mai mari.Totodată, se spune că stângacii sunt predispuși la dependența de alcool, șansele fiind, tot potrivit unor studii, de 3 ori mai mari ca cei care sunt stângaci să devină alcoolici decât dreptacii.
Unul dintre cei mai mari jucători de tenis din istorie, Rafael Nadal, este ambidextru, dar a jucat și joacă tenis cu stânga, acest fapt datorându-se faptului că antrenorul său de când era copil până de curând, unchiul lui, Toni Nadal, a considerat că juca mai bine cu mâna stângă atunci când era copil.
"Sunt un pic ciudat în tot ce fac. Când am început să joc golf, la 17-18 ani, îmi foloseam mâna dreaptă în mod natural pentru lovituri. De asemenea, întotdeauna am mâncat sau am jucat baschet cu mâna dreaptă.
Asta în timp ce la tenis sau la fotbal mereu joc cu mâna sau cu piciorul stâng. Țin minte că, atunci când eram copil, am jucat cu backhand-ul și de pe o parte și de pe cealaltă și trebuia să schimb prizele de fiecare dată. Am încercat foarte rar să joc cu mâna dreapă, dar nu cred că am reușit", declara Rafael Nadal, deținător a 20 de titluri de Grand Slam.
Citeste si:// Ziua internațională a berii 2021// Când se sărbătorește anul acesta berea în întreaga lume