Noi întâmplări pline de neprevăzut se vor petrece și în noul episod captivant din serialul “Mă numesc Zuleyha”, în această seară, de la ora 20:00, la Kanal D. Deși a fost din nou dezamăgită de detaliile descoperite în ultima vreme despre Demir și despre nenorocirea provocată Hulyei, Zuleyha a suferit teribil la aflarea veștii că soțul ei a fost găsit mort. Însă șarmantul Mehmet nu pierde deloc vremea și se apropie din ce în ce mai mult de Zuleyha, pentru a cuceri, profitând de vulnerabilitatea acesteia.
Zuleyha cade în mrejele lui Mehmet?
Pe de altă parte, Fikret, care avea deja sentimente pentru Zuleyha, încearcă și el să se apropie din ce în ce mai mult de ea și să o consoleze după moartea fratelui sau, Demir, simțindu-se oarecum responsabil de bunăstarea familiei Yaman.
Tânărul Fikret o convinge pe cumnata lui Zuleyha să iasă împreună cu cei micuții copilași și cu bunica Azize la un picnic în familie. Din umbră, aceștia sunt urmăriți pas cu pas de Mehmet, care are de gând să nu mai piardă timpul și își propune să acționeze pentru a fi el cel care va câștigă inima frumoasei Zuleyha.
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
Pe de altă parte, Sermin o îndeamnă pe fiica ei, Betul, să înceapă cât mai rapid demersurile și să își pună în valoare farmecul pentru a-l cuceri cât mai curând pe Fikret, altminteri îl va pierde și pe el și va pierde și întreagă avere pe care acesta o moștenise de la unchiul lui, Fekeli. Iar tânăra avocata va pune în aplicare sfaturile diabolice ale mamei sale, obsedată de avere.
În vreme ce Fikret este ademenit de vicleană Betul, Mehmet o invită pe Zuleyha la o cină romantică, profitând de starea ei vulnerabilă, după suferință provocată de moartea lui Demir. Bărbatul își va lua inima în dinți și va recurge la gesturi tandre, arătându-i frumoasei Zuleyha cât de mult o iubește. Rămâne de văzut dacă Zuleyha îi va împărtăși sentimentele și dacă îl va acceptă în viață ei, așa rapid, sau va încerca și ea să profite de apropierea lor pentru a-și recupera acțiunile companiei Yaman vândute lui Mehmet!