- Laura izbucnește în hohote de plâns după ce Sorin aduce dovezi că au vorbit în afara emisiunii! Aflați ce se va întâmpla cu cei doi concurenți în ediția din „Casa iubirii” de sâmbătă, de la orele 16:00 și 19:00, la Kanal D
- Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie
- cancan.roSINGURUL mall deschis de Paște, în Capitală. Aici poți să-ți faci cumpărăturile duminică, 20 aprilie 2025
- stirilekanald.roDragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
- adevarul.roCe scrie Encyclopædia Britannica despre Focul Sfânt de la Ierusalim. „Pretenții de origine miraculoasă”
- kfetele.roPensionarele trebuie să știe asta! Cine poate primi pensie de handicap cu însoțitor și ce condiții sunt necesare
Robi pare că își dorește o relație cu Teodora, însă aceasta nu este atât de hotărâtă, iar sfaturile celor apropiați au făcut-o să păstreze distanța față de concurentul de la „Casa iubirii”.
După 8 luni de întârziere, marea recalculare a pensiilor se apropie de final. Astfel, pensionarii din România vor primi pensii mai mari în luna mai a anului 2025.
Într-o noapte în care natura și-a arătat forța nemiloasă asupra nordului Italiei, doi voluntari curajoși, Leone Nardon, de 65 de ani, și fiul său Francesco, de 34 de ani, și-au pierdut viața în timp ce încercau să ajute comunitatea afectată de inundații.
Patrick, unul dintre foștii participanți la emisiunea „Casa Iubirii”, a vorbit deschis despre trecutul sentimental al actualei sale iubite, Bianca.