Deși aleargă în toată țară și face mii de euro, tânărul nu se simte fericit.
Culiță Sterp petrece ore în șir conducând la volanul bolidului de lux în drum spre concertele pe care le are în țară, însă deși iubește foarte mult ceea ce face, cântărețul nu se simte neapărat fericit.
”De dimineață și până seara alergi într-una după bani, dar vine o zi când fericirea înseamnă timp și-nseamnă ani”, a scris tânărul pe contul său de socializare la o poza la care pare destul de abătut și îngândurat.
Chiar dacă totul pare bine și frumos în viața lui Culiță Sterp, cântărețul a trecut printr-o perioadă grea. Acesta a fost implicat în urmă cu ceva timp într-un accident, alături de frații săi.
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
Tânărul a adormit la volan și astfel ar fi putut produce o mare tragedie
„Am avut un accident toți patru, acum cinci ani. Veneam de la mare cu microbuzul nostru...Eu conduceam, pe acolo aproape de casă, la vreo 15 km aproape de casă m-a luat somnul...s-a întâmplat, am dus mașina în cap acolo într-un șant, dar am avut noroc mare. Un băiat și-a rupt piciorul, s-a lovit rău la cap, dar am avut noroc că ne-a scăpat Dumnezeu cu bine din tot. Mama era distrusă, era singură acasă...a anunțat-o cineva că am făcut accident, iar ea se ruga măcar unul să mai fie în viață, pentru că cineva i-a spus că a fost foarte grav”, a povestit Culiță Sterp.
Citeste si: Raluca Munte si-a MARIT buzele! Uite cum poate sa arate ACUM!