Ţigările electronice provoacă o reacţie congeniatală unică asupra plămânilor și sunt la fel de nocive precum țigările cu tutun, potrivit unui studiu al Jurnalului American de Medicină Respiratorie și Terapie Intensivă
Ţigările electronice au devenit foarte populare şi se cunosc puţine informaţii despre potenţialul efect advers pe care îl au asupra sănătăţii. Studiul a fost efectuat pentru a determina efectul pe care îl are fumatul de ţigări electronice asupra aparatului respirator, conform atsjournals.org
În efectuarea acestui studiu s-a folosit mostre de spută de la fumători, nefumători şi fumătorii de ţigări electronice.
În concluzie, rezultatul studiului a indicat că ţigările electronice alterează profilul proteinelor de apărare congenitale din secreţiile aflate în aparatul respirator. Aceste date pun la îndoială faptul că ţigările electronice sunt mai sănătoase decât ţigările cu tutun.
Numărul morților provocate de țigările electronice a ajuns la șase, în Statele Unite.
Starea femeii s-a agravat, după ce a început să folosească țigările electronice. Nu este clar încă ce fel de substanțe a folosit, potrivit Departamentului de Sănătate și Mediu din Kansas, scrie CNN.
În urma investigațiilor, experți în medicină spun că situația a devenit îngrijorătoare, însă nu au stabilit exact substanța care a provocat îmbolnăvirea.
“Deși este nevoie de mai multe investigații pentru a determina substanța sau substanțele responsabile, există în mod clar o epidemie care are nevoie de o reacție urgentă”, spune David Christiani, unul dintre profesorii facultății de medicină de la Harvard, potrivit npr.org.
Mulți dintre pacienții care au dezvoltat boli pulmonare au vapat substanțe derivate din cannabis, iar câțiva au folosit produse pe bază de nicotină.
Astfel, membri ai unor organizații medicale spun că ar putea fi vorba despre un ulei derivat din vitamina E, care se găsește în lichidele realizate din cannabis.
Luna trecută, numărul cazurilor de îmbolnăviri atribuite țigărilor electronice era de doar 215, ceea ce înseamnă că în această perioadă numărul lor s-a dublat.
Mituri despre țigările electronice
Inventata in 2004, tigara electronica este un produs care a reusit sa se integreze foarte bine in societatea moderna si sa convinga un numar urias de fumatori sa o foloseasca in detrimentul tigarii normale.
Practic, este un dispozitiv care functioneaza cu nicotina sau diverse arome sub forma de vapori. In cei aproape 15 ani de viata, tigara electronica a dat nastere unui numar impresionant de mituri.
Pe unii i-a convins ca merita sa fie achizitionata, pe altii nu. Vom incerca sa analizam, asadar, care sunt motivele pentru care a fost adoptata, dar si temerile celor care nu au incercat niciodata un astfel de dispozitiv.Citeste si: Ce este tahicardia paroxistica supraventriculara si cum se trateaza
Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
Citeste si: De ce fumatorii trebuie sa manance multa slanina! Uite ce efect are asupra plamanilor acest aliment
Mituri despre țigările electronice. Cum functioneaza, de fapt, tigara electronica?
Dispozitivul este compus dintr-un element cu rol de incalzire, un cartus care contine lichid tigara electronica si un atomizator. De regula, lichidul este partea cea mai controversata a tigarii, deoarece aici se gasesc substantele ce sunt inhalate de fumator.
Daca la inceput dispozitivul imita perfect tigara clasica, astazi au aparut o multime de vvariante cat se poate de interesante, care promit o experienta diferita si interesanta.
Care sunt principalele avantaje ale tigarii electronice?
Luate punct cu punct, avantajele sunt destul de mari si pot fi extrem de convingatoare, potrivit evz
Nu este nevoie de bricheta pentru aprinderea tigarii, ceea ce inseamna ca nu exista ardere. Acest lucru este mai sanatos atat pentru fumator, cat si pentru cei din jurul sau.
Nu genereaza mirosuri neplacute. Nimeni nu apreciaza mirosul generat de tigara clasica, nici macar fumatorii. Acesta intra in haine, in maini si in respiratie, reusind sa fie extrem de respingator. In cazul tigarii electronice, mirosul este unul chiar placut, care nu indeparteaza pe nimeni.
Nu are multe efecte negative asupra sanatatii. Exista o multime de studii facute in ultimii ani pe tigara electronica. Unele au descoperit anumite probleme si substante daunatoare organismului, altele au declarat tigara electronica complet sigura pentru organism. Adevarul este ca in lichidul tigarii se pot ascunde anumite substante daunatoare. Exista o multime de producatori de lichid la nivel mondial, iar compozitia produselor pe care le comercializeaza difera. Totusi, indiferent cate produse cu potential periculos ar fi in lichid, efectele asupra sanatatii sunt minime. Vapatul nu poate sa duca la deces, asa cum o face fumatul prin miile de substante cancerigene obtinute prin ardere.
Prezinta o diversitate mai mare. Cei care isi doresc si alte arome in afara celor de tutun se pot orienta spre tigara electronica. Aceasta vine la pachet cu mii de posibilitati, incepand cu aromele fructate si terminand cu cele clasice, de tutun.
Este o varianta prin care fumatorii se lasa de fumat. Intr-adevar, acest avantaj este dezbatut si ultradezbatut de foarte multa lume. Multi considera ca aceasta tigara nu face altceva decat sa continue un viciu nesanatos. Altii considera ca este un pas intermediar intre fumatori si nefumatori. Realitatea este ca foarte putini sunt cei care incep sa vapeze si ajung sa se lase de tot de viciu. Sunt mai multi cei care renunta la dependenta, in conditiile in care tigara electronica ofera posibilitatea de dozare a nicotinei. Astfel, cu timpul se poate ajunge la vaparea unei substante aromate, fara niciu risc.
Care sunt principalele dezavantaje ale tigarii electronice?
Asa cum am amintit, tigara electronica este instrumentul prin care se poate continua un viciu. Cei care doresc sa se lase de tutun ar trebui sa incerce sa o faca fara astfel de dispozitive Partea buna insa, este ca tigara electronica este o varianta mai sigura la fumat.
Desi are 14 ani, tigara electronica nu a fost foarte bine reglementata in toate partile lumii. De asemenea, nu s-a stabilit cu exactitate care sunt efectele pe termen lung asupra organismului, in conditiile in care nu a vapat nimeni pentru zeci de ani.
sursa: magnanews.ro si evz.ro