Prognoza meteo ANM pentru vineri și weekend! Cum va fi vremea la sfârșitul săptămânii
Vremea din România se află într-un uşor proces de încălzire, iar nori se vor risipi treptat şi în mai toată ţara cerul va fi senin. Sâmbătă şi duminică se vor atinge chiar 32 de grade Celsius.
Vineri, vremea se va încălzi ușor și va fi în general frumoasă.
Sâmbătă, vremea va continua să se încălzească ușor devenind caldă în cea mai mare parte a țării. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare, după-amiaza în regiunile estice, la deal și la munte unde doar cu totul izolat va ploua slab, iar în a doua parte a intervalului în cele vestice, nord-vestice și centrale, unde pe arii restrânse se vor semnala ploi de scurtă durată și descărcări electrice.
Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare în zona Munților Banatului, dar de scurtă durată și asociat ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 24 și 32 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 9 și 19 grade.Duminică, vremea se va menține caldă în sud, sud-est și în centru, în timp ce, în restul țării valorile diurne se vor situa în jurul celor normale datei.
Cerul va avea înnorări temporare în regiunile vestice, nord-vestice și centrale, precum și în zonele de deal și de munte, unde local vor fi averse și descărcări electrice. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene se vor semnala doar izolat, după orele prânzului, cu o probabilitate mai mare în sud-est. Vântul va sufla moderat, cu intensificări la munte, cu precădere în zona Munților Banatului și în vestul Carpaților Meridionali, iar în prima parte a intervalului local și temporar în vest, est și sud-est.Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
sursa: capital.ro