Ramona Ioana Bruynseels a fost votată în unanimitate de cei peste 700 de delegați prezenți la congresul din 31 august al partidului infiintat de Dan Voiculescu si are deja un trecut politic.
Ramona Bruynseels a terminat Facultatea de Drept și a absolvit un program în cadrul Universității Harvard.
În luna decembrie a anului trecut, candidata la președinție din partea umaniștilor a fost numită consiliera Vioricăi Dăncilă, pentru mediul de afaceri.
În guvernarea lui Mihai Tudose a fost liderul Direcției Coordonare Politici și Priorități, iar în intervalul 2015-2016 a fost specialista în comunicare a fostului vicepremier Gabriel Oprea.
De asemenea, Bruynseels este și membră a grupului ” The Flat Earth Revolution” – ”(Pământul Plan) România”. Formațiunea susține, în colaborare cu NASA, că guvernele corupte ale lumii ne ascund că Pământul nu este sferic, ci plat și rigid.
Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
Candidata la prezidentiale, Ioana Ramona Bruynseels, a declarat luni seara la o emisiune că Rusia este parte a NATO.
" Nu îi ignorăm total și nici nu avem cum. Suntem, împreună cu Rusia, parte a NATO, trebuie să ne continuăm exercițiile bilaterale și exercițiile din cadrul NATO, pe partea militară ”, a spus ea la Digi 24Citeste si: Inca o TAXA pentru romani! Va fi un scandal imens! Pentru ce vom fi obligati sa platim
Citeste si: Rezultate Bacalaureat 2019 toamna. Edu.ro a publicat notele. Verifică AICI!
Citeste si: FOTO Ellie Goulding s-a casatorit! Cum arata rochia de mireasa a celebrei cantarete