Incredibil! Ce făcea iubita lui Dragnea în PSD. Irina Tanase avea activitate intensa in partid

Autor: L.S.
Actualizat: 02 sep 2020, 23:20

Dezvăluiri despre Irina Tănase, iubita lui Liviu Dragnea. Un greu din PSD a vorbit despre actvitatea acesteia în interiorul partidului.

Robert Negoiță a spus ce făcea Irina Tănase la ședințele PSD. Inițial, primarul Sectorului 3 a precizat că Irina era permanenet acolo și că ar fi dat dispoziții.

Acum, Negoiță se sucește și spune că nu a văzut el acele scene, despre care a spus, zilele trecute, ci i-au fost povestite de colegii care erau invitați la Scroviștea, la ședințele cu Liviu Dragnea.

Au venit la mine și mi-au zis.

pe lângă cei care erau mai mereu acolo, ca Darius Vâlcov, era și Irina. Dădea dispoziții, ordine… Eu am rămas surprins. Știu că de la Elena Ceaușescu a trecut ceva timp”, a declarat primarul sectorului 3.

Toată perioada Liviu Dragnea a fost aşa. Eu am fost invitat în astfel de întâlniri, le-am considerat total neprincipiale şi n-am mai participat, ba dimpotrivă m-am şi poziţionat împotriva lui Liviu Dragnea.

Am considerat incorect. Nu am fost niciodată al Scroviştea. Am auzit că se întâlneau acolo şi stabileau ce trebuie să se întâmple în şedinţele oficiale, cele statutare. Erau mulţi, dar îi chemau aşa pe grupuri”
, a mărturisit Negoiţă la Digi24.

sursa: capital.ro

Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Citeste si: Catalin Cazacu, prezentatorul emisiunii "Cash Taxi", a vazut moartea cu ochii, sambata, in timpul unui antrenament inainte de cursa de calificari din Campionatul National MotoRC  

Citeste si: La ce numar locuiesti? Cum iti influenteaza numarul casei destinul

Citeste si: Zeynep si Alihan intampina un nou obstacol! Afla cine le va pune in pericol mariajul, in aceasta seara, intr-un nou episod din serialul "Pretul fericirii", de la ora 20:00, la Kanal D!