Orban a ținut să clarifice anumite afirmații făcute din partea PSD, conform cărora vor fi tăiate pensii și salarii dacă PNL intră la guvernare. Orban a negat că se va întâmpla acest lucru, însă a precizat că vor fi făcute evaluări în privința bugetarilor.
"Preşedintele Iohannis a promulgat Legea pensiilor, este o lege în vigoare, iar PNL respectă legile care se află în vigoare. În ceea ce priveşte toate minciunile pe care le-a lansat propaganda diversionistă a PSD că nu mai dăm salarii, că micşorăm salarii, că micşorăm pensii, că nu mai plătim proiectele pe PNDL sunt nişte
Întrebat dacă va concedia 400.000 de bugetari, Orban a spus că intenția unui eventual guvern condus de PNL este să crească încasările la buget.
"Asupra cheltuielilor de personal va trebui să ne aplecăm cu foarte mare atenţie, pentru că noi vrem relansarea investiţiilor, noi vrem ca resursele publice să fie alocate cu prioritate pentru a investi în infrastructură, în oameni, în tot ceea ce este necesar pentru a asigura calitatea vieţii cetăţenilor. Iar aici am şi spus că în ultimii trei ani au intrat în administraţie pe uşa din dos o mulţime de habarnişti, o mulţime de oameni care nu au nici cea mai mică competenţă, care nici măcar nu se duc la serviciu.
Sau care, dacă se duc la serviciu, se duc să bea cafele şi să plimbe hârtii fără rost", a precizat Ludovic Orban.Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
"Hoţii, leneşii şi politrucii să se ducă şi să câştige din activităţile de pe piaţa liberă", a subliniat liderul PNL.
Citeste si: Ultima oră: Guvernul PSD a picat! Moțiunea, votată de 238 de persoane