El este sfântul pictat mereu cu un copil în brațe, pentru că misiunea sa supremă este de a-i apăra pe cei mici, în special pe copiii bolnavi.
Este prăznuit Sfântul ocrotitor al familiei și al copiilor
Astăzi este Sfântul Stelian, ocrotitorul pruncilor și al familiei Sfantul Stelian s-a nascut in secolul al VI-lea, la Adrianopolis, in provincia Paflagonia din Asia Mica (pe teritoriul Turciei de astazi), intr-o familie foarte bogata.
Citeste si: Biscuiți de post cu ciocolată. Reteta desertului tau preferat
A intrat într-o peşteră unde primea hrană de la înger. Dar, spre deosebire de alţi pustnici, el nu s-a retras cu totul din lume, ci, din dragoste pentru oameni, mergea printre ei şi îi ajuta, întorcându-se apoi la chilie pentru odihnă.
Într-o noapte, în timp ce se ruga, Sfântul Stelian a simţit prezenţa lui Dumnezeu şi a fost copleşit de Duhul Sfânt. În ziua următoare, chipul său strălucea arătând o bucurie profundă şi o linişte sufletească pe care nu o mai cunoscuse până atunci.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Sfântul Stelian oferea ajutor mamelor care nu aveau cu cine să își lase copii, ocrotea toți pruncii care erau bolnavi sau săraci și îi îndruma spre înțelegere pe cei care aveau certuri in familie.
Grija sa pentru copii sputea fi observată de toată lumea din jurul lui. Era mereu blând, binevoitor, plin de dragoste pentru cei din jur, având mereu un cuvânt de mângâiere pentru fiecare.
Astfel Sfântul Stelian a devenit octrotitorul copiilor și al familiei în general și nu contenește să îi ajute pe cei ce se roagă lui cu evlavie.
Citeste si: Vestea zilei: creste salariul minim, dar nu pentru toata lumea. Anuntul oficial