" O, Mergătorule înainte al Domnului și Botezătorule al lui Hristos, mari și multe sunt vredniciile date ție de la Dumnezeu, fiindcă tu de proorocii cei vechi ai fost proorocit. Tu, după făgăduința și proorocie îngerească, te-ai și născut. Numele tău prin cuvântul Arhanghelului Gavriil mai înainte s-a vestit; a ta numire cu minunea dezlegării limbii tatălui tău s-a pecetluit.
Tu, din copilărie, în pustie ai viețuit și, că o pasăre a cerului, desăvârșit neagoniseala ai iubit, cu aguridă și cu miere sălbatică te-ai hrănit.
Tu, cu duhul și cu puterea lui Ilie, în lume te-ai arătat și nelegiuirea lui Irod și a tuturor celor asemenea lui ai mustrat.
Citeste si: Calendar ortodox 7 ianuarie. Soborul Sfantului Ioan Botezatorul
Citeste si: Calendar ortodox ianuarie 2020. Sarbatorile din prima luna a anului
Deci, pentru toate aceste vrednicii şi daruri, mulţimea popoarelor creştine te socoteşte pe tine ca pe un mare prieten al lui Dumnezeu, care ai mare îndrăzneală către El. De aceea şi eu, smeritul şi mult păcătosul, cu multă evlavie, cu durere de inimă şi cu lacrimi, te rog pe tine, dumnezeiescule Ioane Proorocule, să-mi fii mie, păcătosului celui nemernic şi cu totul neputincios, mare apărător şi grabnic izbăvitor de toate ispitele şi încercările acestea ale vieţii de acum.
Roagă pe Preamilostivul Dumnezeu că, cu a Sa nebiruita putere, să mă păzească în toată vremea de primejdiile văzuţilor şi nevăzuţilor vrăjmaşi, să mă sprijineasca cu a Sa milă la vreme de ispită şi să mă întărească cu darul Său, pentru rugăciunile Preasfintei şi Preacuratei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoarea şi Pururea Fecioara Maria, ca să pot răbda până la sfârşit toate necazurile, ispitele, durerile şi suferinţele, ca şi întristările veacului acestuia de acum. Şi aşa, prin mijlocirea sfintelor şi preaputernicelor tale rugăciuni, să dobândesc mila lui Dumnezeu şi a Mântuitorului nostru Iisus Hristos în ceasul cel de pe urmă al sfârşitului meu. Amin!".
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Citește și: Ce se întâmplă cu pensionarele care și-au schimbat cardul recent? Când vor primi acestea banii
sursa: ortodoxia.ro
Citeste si: Sfantul Ioan Botezatorul. Traditii de respectat cu sfintenie ca sa ai sanatate tot anul
Citeste si: Sfantul Ion, 7 ianuarie. Ce nu ai voie sa faci si ce superstitii au romanii