Un tânăr de 21 de ani din municipiul Focşani a ajuns, marţi dimineaţă, la Spitalul Judeţean de Urgenţă ''Sf. Pantelimon'' din Focşani acuzând dureri de stomac, după ce ar fi mâncat la un fast-food din Focşani, şi a murit după câteva ore, potrivit reprezentanţilor unităţii medicale.
"Tânărul s-a prezentat la spital marţi dimineaţă, la ora 05,00, cu vărsături puternice şi diaree şi a declarat că ultima oară a mâncat la un fast-food din oraş.
A fost internat la Boli infecţioase, sub tratament. I s-au făcut numeroase investigaţii şi a fost văzut de către medicul infecţionist, gastroenterolog, chirurg şi cel cardiolog. Deoarece tânărul nu răspundea la tratament şi starea lui se deteriora, a fost mutat în ATI, acesta aflându-se în continuare sub tratament. Era conştient şi a vorbit tot timpul cu medicii şi familia. Din păcate, acesta nu a răspuns la niciun tratament şi a continuat să verse până a intrat în stop cardio-respirator.
Personalul medical l-a resuscitat aproximativ o oră, din păcate fără răspuns" a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean, Alina Cosma, potrivit Agerpres.
Potrivit sursei citate, la internare, tânărul a fost diagnosticat cu" diaree apoasă, greţuri, vărsături, crampe abdominale".
Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”
Cauza morţii tânărului urmează sa fie stabilită de medicii legişti.
sursa: digi24.ro
Citeste si: Tânăr declarat mort, salvat de mamă. Ce detaliu a observat femeia
Citeste si: Andy, fostul concurent de la "Puterea dragosteia", aparitie inedita alaturi de fratele lui mai mic! Iata ce dezvaluire neasteptata a facut despre mezinul familiei!
Citeste si: O menajera a primit salariul in cont: 225.000 de euro. Incredibil ce a facut femeia cu banii