Veste extraordinara! Se dau bani in plus! Cui se pot acorda maririle substantiale

Author: L.S.
Actualizat: 23 nov 2020, 06:40

Un proiect de lege depus de un deputat liberal prevede acordarea de sume în plus pentru angajaţii din mediul privat.

Bonusurile salariale vor aduce şi încasări mai mari la bugetul de stat, subliniaza iniţiatorul prioiectului.

Un proiect de lege aflat în dezbatere la Camera Deputaţilor prevede că angajaţii din mediul privat vor putea primi al 13-lea şi al 14-lea salariu. Proiectul, depus de deputatul PNL Ion Ştefan, le dă posibilitatea salariaţilor din mediul privat să primească aceste beneficii, 20% din cheltuielile salariale urmând să fie deduse din impozitul pe profit.

Veste extraordinara! Se dau bani in plus!

„Proiectul de lege înregistrat, ieri (marţi – n.red.), la Camera Deputaţilor, dă posibilitatea salariaţilor din mediul privat să poată primi al 13-lea şi al 14-lea salariu. Ne dorim alinierea la realitatea europeană. Aşa cum sunt recompensaţi salariaţii din companiile profitabile din Germania, Franţa, Spania, Austria, Italia, aşa trebuie să se întâmple şi în România. Discrepanţa veniturilor dintre salariaţii din mediul privat şi cei din sistemul public este o realitate.

Ca atare, PNL vine în întâmpinarea mediului de afaceri cu propunere de modificare a cadrului legal, prin care care salariaţii societăţilor comerciale cu capital integral privat au posibilitatea de a primi al al 13-lea şi al 14-lea salariu”, a precizat deputatul liberal, potrivit romaniatv.net.

Citeste si: Se dau bani pentru romani: pana la 8.500 lei pe luna! Cine poate intra in posesia banilor

Citeste si: Se dau bani de la stat pentru aproape 400.000 de romani! Intra in conturi pana pe 30 noiembrie

Ion Ştefan precizează că bugetul de stat nu va suferi, ba chiar dimpotrivă, vor exista încasări suplimentare ca urmare a impozitului pe salariu şi a contribuţiilor sociale şi de sănătate, cheltuieli care vor fi suportate tot de societăţi prin acordarea acestor salarii.

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

Adoptarea acestui proiect legislativ va avea un impact bugetar pozitiv. În România sunt 3,7 milioane de salariaţi, de 3 ori mai mult decât în mediul public. Prin acordarea acestor salarii la bugetul de stat se vor încasa prin acordarea acestor salarii peste două miliarde de lei. Al 13-lea înainte de Crăciun şi al 14-lea înainte de concediul de odihnă”, a declarat deputatul Ion Ştefan.

Proiectul de lege a fost respins anterior în Senat.

sursa: capital

Citeste si: Se dau bani de la stat! Zeci de mii de români s-au trezit cu sumele în conturi! Verifică-ți cardul!

Citeste si: Se dau bani gratis de la stat: cate 460 lei pe luna! Cum se intra in posesia lor