Actorul Mihai Constantin a ajuns de nerecunoscut FOTO. Cum arată acum Ionică din Liceenii

Author: L.S.
Actualizat: 21 aug 2021, 13:20

De la mic la mare, cu toții am fost cuceriți de seria filmelor Liceeni. Au trecut mai bine de 30 de ani de atunci, iar timpul și-a spus cuvântul și asupra actorilor, chiar dacă rolurile cu care ne-au încântat vor dăinui pentru totdeauna.

Cum s-a transformat în timp, Ionică din Liceenii

Mihai Constantin, cel care i-a dat viață lui Ionică, prietenul năzdrăvan al personajului interpretat de Ștefan Bănică Junior, este astăzi de nerecunoscut. Nu a abandonat nicio clipă marea sa iubire și așa se face că la 54 de ani, este în continuare unul dintre cei mai îndrăgiți actori, fiecare apariție pe scenele de teatru din București și nu numai fiind întâmpinată cu ropote de aplauze din partea spectatorilor.

Dacă din punct de vedere fizic timpul și-a mai pus amprenta, mai ales din pricina kilogramelor în plus, simțul umorului și spiritul său ludic au rămas la fel ca în zilele în care făcea senzație, alături de ceilalți colegi din celebra serie pentru tineri.

Este actor al Teatrului Bulandra

După Liceenii, Mihai Constantin a hotărât să se dedice trup și suflet scenei, fiind unul dintre cei mai apreciați actori ai Teatrului Bulandra din București. De-a lungul timpului, a făcut o serie de roluri memorabile în spectacole de mare succes, precum „A treia ţeapă“ de Marin Sorescu, „Hamlet“, „Regele Lear“, „Poveste de iarnă“ de W. Shakespeare, „Petru“, de Vlad Zografi, „Black & White“, de Keith Waterhouse şi Willis Hall, „Antigona“ de Sofocle, „Trei surori“, de Cehov sau „Oblomov“, de Goncearov.

Citeste si: Jador a suferit o interventie foarte dureroasa. Ce a patit concurentul de la "Puterea Dragostei"

Citeste si: Unde e barbatul Roxanei de la "Puterea Dragostei"? Concurenta a dezvaluit TOTUL despre barbatul pe care ea il considera ideal

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii

Citește și: VIDEO Mona Nicolici, dezvăluiri din căsnicia sa! Ce spune despre faptul că a ales să facă acest pas după vârsta de 40 de ani? „Avem de toate, avem și piper, avem și ardei iute, avem foarte multe condimente.”

Citeste si: Horoscop săptămânal 3-9 Iunie 2019. DETALII importante pentru fiecare zodie

Cum așchia nu sare departe de trunchi, actorul este pregătit să predea ștafeta fiului său, Matei, al treilea pe linie bărbătească, admis cu brio la Teatru. Un amănunt interesant este acela că tânărul împarte scena TNB-ului cu Radu Ștefan, fiul lui Bănică Jr, la fel cum tații lor au facut în binecunoscuta serie de filme Liceenii.

Vezi cele mai noi Stiri Kanal D

sursa: fanatik.ro

 

Taguri: