Celebra Ipek Bilgin a intrat perfect in pielea personajului "Esma", din serialul "Mireasa din Istanbul", reusind sa fascineze publicul cu talentul ei, dar si cu o carisma aparte.
Ipek Bilgin s-a nascut in 1954, in Istanbul. Dupa ce a urmat Facultatea de Teatru in cadrul Universitatii din Ankara, aceasta a devenit actrita cu drepturi depline in 1976 si de atunci a jucat in numeroase piese de succes in cadrul Teatrul de Stat din Ankara.
Prima sa experienta pe micile ecrane a fost un rol intr-un serial politist "Hirsiz Polis", in anul 2005, care i-a adus un succes rasunator. Au urmat apoi si rolurile de exceptie din seriale precum: "Bicak Sirti", "Ezel", 20 Dakika", sau "Maral".
In anul 2017 a fost cooptata si in distributia serialului "Mireasa din Istanbul" si a fost extrem de incantata sa joace alaturi de actori tineri si talentati si foarte apreciati atat de publicul turc cat si de peste hotare.
Desi a fost perceputa de public drept o femeie sobra, rece si exigenta, din cauza rolului Esma interpretat in serialul "Mireasa din Istanbul", Ipek Bilgin este in realitate o persoana plina de viata si spontana, care adora sa zambeasca si sa socializeze cu toti colegii sai. Daca la debutul serialului, Esma a fost perceputa drept Sultana apriga si dedicata trup si suflet familiei sale, treptat aceasta s-a schimbat enorm devenind o adevarata mama pentru fiii sai dar si pentru nurorile sale.
Desi au trecut cateva luni de cand s-au incheiat filmarile pentru serialul "Mireasa din Istanbul", actorii isi duc dorul reciproc si adora sa se reuneasca in cadrul unor evenimente mondene.
De curand, Ipek Bilgin si alti cativa dintre fostii sai colegi de serial s-au regasit la Festivalul de Film din Sarajevo, unde au avut niste aparitii stralucitoare pe covorul rosu. Iata cum s-au fotografiat Esma, Dilara, Senem si Fikret, spre incantarea fanilor din mediul virtual.