Taxa de poluare Oxigen a fost adoptată în București! Ce mașini vor fi interzise

Author: A.I.
Actualizat: 23 nov 2020, 15:45

Majoritatea PSD-ALDE din Consiliul General al Municipiului București a votat joi proiectul primarului Gabriela Firea care vizează introducerea vinietei Oxigen din 2020 pentru mașinile sub Euro 4, iar mașinile sub Euro 3 nu vor mai avea acces în centrul orașului.

Autoturismele Euro 4 vor plăti vinieta din 2021. Proiectul a trecut cu 31 de voturi. Potrivit unui amendament propus de ALDE și aprobat, mașinile noneuro, Euro 1 și Euro 2 nu vor mai avea voie deloc în București, iar pentru cele Euro 3 restricția este valabilă din 2024, informează hotnews.ro.

Potrivit proiectului de hotărâre adoptat, începând cu data de 01.01.2020, accesul autovehiculelor cu masa totală maximă autorizata mai mică de 5 tone pe arterele din Bucureşti este restricționat zilnic, de luni pană vineri, cu exceptia sărbatorilor legale, în intervalul 07:00-22:00, după cum urmează:

  • pentru masinile electrice, hibride sau cu norma de poluare Euro 5 și Euro 6, accesul fără restrictii pe toate arterele;
  • pentru cele cu norma de poluare Euro 3 și Euro 4, accesul este pemis pe toate strazile municipiului Bucureşti numai în urma achiziționării unei viniete electronice Oxigen; Restricția pentru Euro 4 se aprobă din 2021.
  • pentru cele cu norma de poluare non-Euro, Euro 1 și Euro 2, accesul este interzis în Zona de Actiune pentru Calitatea Aerului (ZACA), fiind permis pentru restul arterelor din municipiul Bucureşti numai în urma achiziționării unei viniete electronice Oxigen

Pentru mașinile sub Euro 3 vinieta va fi de 15 lei pe zi, iar pentru cele Euro 3 și 4- 5 lei pe zi. Șoferii care nu au vinieta corespunzătoare vor fi sancționați cu amenzi de la 1.500 la 2.000 de lei. Aplicarea sancțiunilor va fi făcută atât de polițiști și polițiști locali, cât și de ”împuterniciți ai primarului general”.

Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

Citeste si: Modificările proiectului "Oxigen". Ce taxe vor plăti românii pentru a traversa Bucureştiul

Citeste si: Se dau bani de la stat! Zeci de mii de români s-au trezit cu sumele în conturi! Verifică-ți cardul!