Burak Dakak s-a născut pe data de 1998, în Ankara, Turcia, intr-o familie de actori renumiti, care i-au descoperit talentul inca din copilarie. Astfel, carismaticul Burak Dakak a devenit actor de la varsta de 10 ani, primul lui rol a fost în serialul "Doğruluk Ekseni" in anul 2008.
Având sprijinul părinților săi a început să ia cursuri de actorie la Teatrul de Stat din Ankara iar următorul rol nu a intarziat sa apara, în serialul "Ezel", in anul 2009.
Burak Dakak s-a făcut remarcat în serialele de epoca precum "Kosem" (prințul Mehmed, in anul 2015) și "Diriliş Ertuğrul" (prințul Giyaseddin, in anul 2018), dar și în drama "Umuda Kelepçe Vurulmaz"
Serialul "Gulperi" în care a interpretat cu succes rolul lui Hasan a fost nominalizat la categoria "Cea mai bună dramă", în cadrul Festivalului internațional de film din Seul. Ulterior i-a fost oferit un rol principal în serialul Cukur, care are audiențe record în Turcia. Tanarul actor studiaza in prezent la Facultatea de Teatru si Film, în cadrul Universității Bahcesehir.
Anul trecut, carismaticul Burak Dakak a fost surprins alaturi de o tanara frumoasa, in fata unui restaurant, unde a intampinat-o cu un trandafir rosu. Cei doi tineri au fost surprinsi de paparazzi, neputand sa se mai eschiveze.
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
Citeste si: Hilal Altinbilek, protagonista serialului “Ma numesc Züleyha”, supranumită Angelina Jolie a Turciei
Ulterior Burak Dakak nu a confirmat nimic in legatura cu tanara alaturi de care fusese surprins si a fost destul de discret si pe contul lui de socializare, unde nu a postat deloc imagini cu iubita sa.